Experienţele practice din viaţa de slujire ca predicator a lui Jim Ehrhard l-au determinat să re-examineze convingerile sale cu privire la sistemul invitaţiilor, despre care presupunea dintotdeauna că face parte din Evanghelie la fel de mult ca și moartea și învierea lui Isus. Implicarea sa în organizaţia Campus Crusade, participarea la numeroase școli de evanghelizare și tradiţia denominaţiei l-au determinat să considere invitaţiile publice ca fiind vitale evanghelizării. Studierea Scripturilor, a istoriei predicării și a trezirilor l-a dus însă la o concluzie diferită.

Jim Ehrhard vine cu argumente din istoria bisericii, susţinute de Scriptură, prin care arată că sistemul invitaţiilor, al chemărilor și a invocării „deciziilor” pentru Hristos în public constituie un artificiu pragmatic, introdus masiv în lucrarea de evanghelizare începând cu anii 1800-1830, odată cu lucrarea unor așa-ziși evangheliști precum Lyman Beecher și mai ales Charles Finney.