Charles H. Spurgeon - 375 pagini
Câştigarea sufletelor pentru veșnicie, spre gloria lui Hristos, nu este o lucrare pentru naivi și nici una pentru neștiutori. Charles Spurgeon, unul dintre marii evangheliști ai secolului al XIX-lea, și foarte deosebit de majoritarea celor care azi pretind această calitate, subliniază că „arta” câștigării sufletelor presupune, înainte de toate, să fii tu însuţi un om mântuit.
Apoi Spurgeon explică faptul că a fi un câștigător de suflete echivalează cu a fi un om cu adevărat înţelept, în sens spiritual și nu doar. El arată cum trebuie înţeles, din punct de vedere practic, termenul „a câştiga” suflete și de ce înţelepciunea dumnezeiască este vitală pentru succesul în această lucrare. „Înțelept este acela care își selectează drept materii prime sufletele nemuritoare, a căror existență o va depăși pe cea a stelelor. În Rai, câștigătorul de suflete binecuvântat de Dumnezeu va avea amintirile lucrării lui păstrate pe vecie în galeriile Cerului". Apoi Spurgeon explorează modalităţile practice prin care fiecare credincios autentic poate să fie un „câștigător” de suflete. Vei fi zidit solid prin lectura acestei cărți.
Prefață
Capitolul 1. CE ÎNSEAMNĂ SĂ CÂȘTIGI UN SUFLET
Capitolul 2. CÂȘTIGĂTORUL DE SUFLETE ÎN RELAȚIA LUI CU DUMNEZEU
Capitolul 3. CÂȘTIGĂTORUL DE SUFLETE ÎN RELAȚIA LUI CU OAMENII
Capitolul 4. PREDICI CARE POT CÂȘTIGA SUFLETE
Capitolul 5. PIEDICI ÎN CALEA CÂȘTIGĂRII SUFLETELOR
Capitolul 6. CUM SĂ ÎI ATRAGI PE ALȚII SĂ CÂȘTIGE SUFLETE
Capitolul 7. CUM SĂ ÎNVIEZI MORȚII
Capitolul 8. CUM SĂ CÂȘTIGI SUFLETE PENTRU HRISTOS
Capitolul 9. PREȚUL DE PLĂTIT
Capitolul 10. RĂSPLATA CELUI CE CÂȘTIGĂ SUFLETE
Capitolul 11. VIAȚA ȘI LUCRAREA CÂȘTIGĂTORULUI DE SUFLETE
Capitolul 12. CÂȘTIGAREA SUFLETELOR EXPLICATĂ
Capitolul 13. LUCRAREA NOASTRĂ PRIORITARĂ
Capitolul 14. SFATURI PENTRU CÂȘTIGĂTORII DE SUFLETE
Capitolul 15. ÎNCURAJĂRI PENTRU CÂȘTIGĂTORII DE SUFLETE
Despre autor