John Piper - 42 pagini
Gândește-te cu seriozitate la rolul tău în împlinirea Marii Trimiteri! Aceasta a fost pledoaria lui John Piper în această scurtă biografie a lui Adoniram Judson. Judson a fost primul misionar în străinătate din America și un exemplu de urmat în a lua misiunea în serios și a ne asuma rolul strategic în împlinirea Marii Trimiteri. Deși a fost avertizat să nu se ducă în Burma, el a intrat în acea țară în urmă cu aproape 200 de ani – în iulie 1813 – și acolo și-a investit următorii 38 de ani din viață predicându-L pe Hristos acolo unde Numele Lui nu fusese propovăduit. Și asta cu un preț foarte mare. Dar, în economia perfectă a lui Dumnezeu, suferința lui a avut un scop clar. Așa cum explică autorul, suntem “convinși din Scriptură și din istoria lucrării de misiune că planul lui Dumnezeu pentru evanghelizarea lumii... include suferința slujitorilor și a misionarilor Lui”.
Această biografie te cheamă să îți pui aceeași întrebare provocatoare: “Ar putea să te cheme Dumnezeu să împlinești ce lipsește suferințelor lui Hristos, să cazi ca un grăunte de grâu într-un ogor de departe și să mori, să îți urăști viața în această lume și astfel să ți-o păstrezi pe veci și să aduci mult rod?”