American Tract Society - 20 pagini
Câtă vreme trăiești în păcat, te afli într-un iminent pericol. L-ai compătimi pe sărmanul care nu s-a gândit și n-a fost preocupat să-și asigure de-ale gurii stând astfel pe muchia unei prăpastii, dar prăpastia pe marginea căreia tu stai este infinit mai groaznică. Despre omul care, pentru o oră de plăcere, s-ar expune la sărăcie toată viața, ai crede că este un nebun, dar nu ești tu cu atât mai mult fără scuze, care pentru plăcerile de clipă ale păcatului, riști să ajungi într-o veșnicie nefericită?
O voce de avertizare din Scriptură îți sună în ureche chiar acum. Ea spune: „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Este vocea venită de la acel Mântuitor care va fi în curând Judecătorul tău. Și dacă atunci vei fi găsit străin de această naștere din nou, ar fi fost mai bine pentru tine să nu te fi născut niciodată, căci El îți va spune: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic” (Matei 25:41). Dacă te-ai gândi la aceste lucruri, la ce va fi cu oamenii care au suflete nemuritoare, gândurile ți-ar domina mintea; le-ai avea în minte în orice clipă. Cât de fericit ai fi dacă o prezență constantă a lor te-ar conduce la Hristos ca la Stânca ta de adăpost!