J.C. Ryle - 73 pagini
Vei fi mântuit? Aceasta este întrebarea cardinală pentru orice ființă omenească, pentru că omul n-a fost creat pentru o existență efemeră în această lume plină de durere, suferință și păcat.
Întrebarea poate părea simplă, dar răspunsul ei nu este la fel de ușor de dat, mai ales într-o lume în care informațiile despre absolut orice abundă la tot pasul, și în care multe dintre ideile lumii despre mântuire și despre numărul celor mântuiți sunt total contrare mărturiei Sfintei Scripturi. În vreme ce lumea crede că mulți, majoritatea oamenilor vor ajunge în Rai, Biblia afirmă categoric că cei mântuiți vor fi puțini, foarte puțini, prin comparație cu cei care vor pieri pe vecie în Iad.
Într-un astfel de context, J.C. Ryle vine și discută mântuirea omului cu argumente biblice copleșitoare, definind mai întâi ce este ea, potrivit Scripturii, apoi demonstrând că pe calea vieții veșnice merg foarte, foarte puțini oameni, și că așa a fost dintotdeauna în istoria omenirii, și că așa va fi până la final. Așadar, ce este atât de caracteristic mântuirii biblice de o face atât de rară? Cum poți să te asiguri că ești pe calea îngustă care duce la viața veșnică, și astfel să fii dintre cei puțini care vor fi mântuiți?