În cartea lui, “Ce este mântuirea”, Joseph Charles Philpot descrie mântuirea din păcat ca fiind atât “un act exterior omului” cât și un act împlinit “în om”, fiind lucrarea lui Hristos atât în restaurarea relaţiei aleșilor Lui cu Dumnezeu cât și în transformarea inimilor și vieţilor lor.

“…dacă mântuirea ar depinde de voia omului, și ar sta în ce priveşte succesul ei final în puterea şi abilitatea fiinţei omeneşti, ar fi evident că nici măcar un singur suflet n-ar ajunge să fie mântuit. Ba mai mult, dacă ea ar depinde astfel de om, nu ar exista nici cea mai mică fărâmă de îndoială în mintea celor care cunosc din propria experienţă ce înseamnă starea căzută în păcat a omului, că nimeni n-ar putea şi nimeni n-ar fi mântuit”.

“Religia omului este îndreptată către a pune creatura să se trudească să facă fapte bune, să fie evlavioasă, să asculte Cuvântul, să citească toţi autorii religioşi, să se căznească în tot felul de activităţi, să participe în toată această efervescenţă şi agitaţie a şcolilor şi lucrărilor de tot felul. Religia lui Dumnezeu, însă, constă în a arunca pe păcătos în praful şi cenuşa dezgustului şi a scârbei de sine.”