Porunca predicării Evangheliei

de Arthur W. Pink

Există aceia care prezintă greșit doctrina alegerii în felul următor: iată-mă cum stau aici la masă în seara asta cu familia, la un ceai. Afară este o noapte rece de iarnă, și pe stradă sunt niște copii vagabonzi flămânzi; e drept că ei vin la ușă și bat, spunând: „Ne este atât de foame, domnule, o, ne este atât de foame și frig, realmente suntem flămânzi: nu vreți să ne dați ceva de mâncare?” „Să vă dau de mâncare? Nu vă dau, pentru că nu sunteți ai mei, plecați de aici”. Asta spun unii oameni că înseamnă alegerea, că Dumnezeu a așezat masa Evangheliei și unii sărmani păcătoși, conștienți de nevoia lor profundă, vin la Domnul și spun, „Ai milă de mine”, iar El le răspunde, „Nu se poate, pentru că nu sunteți dintre aleșii Mei”. Prieteni, nu asta ne învață Cartea sfântă, nicidecum nu este așa. Aceasta ar fi o reprezentare falsă a adevărului lui Dumnezeu. Eu nu cred așa ceva, dragilor, și nu aș îndrăzni să vă insult chemându-vă aici seară de seară și să vă pun să ascultați așa ceva.

1. SILEȘTE-I SĂ INTRE.

Iată care este adevărul. Dumnezeu a pus într-adevăr masa, dar realitatea este că nimeni nu se simte înfometat și nimeni nu vrea să vină la masă, toți cei invitați se scuză și nu vor să vină, iar atunci când se insistă pe lângă ei să vină, răspunsul lor este, „Nu, nu vrem să venim”, sau „Nu suntem încă gata”. Dumnezeu știa acest lucru de la început, și dacă El S-ar fi rezumat doar la a așeza masa și a trimite invitațiile, toate locurile de la masa Lui ar fi rămas goale pentru veșnicie! Nu am nici o ezitare în a afirma că nici unul din voi, cei din biserică de aici, înainte de a veni la Hristos, nu ați făcut altceva decât să vă scuzați rând pe rând. Sunteți la fel ca toți ceilalți oameni.

V-ați scuzat, așa am făcut și eu, și dacă Dumnezeu n-ar fi făcut nimic altceva decât să așeze masa și să ne invite, toate scaunele ar fi rămas goale; aceea este ce citiți în acea pildă din Luca 14. Pentru că sărbătoarea nu s-a bucurat de răspunsul pozitiv al oaspeților invitați, Dumnezeu Și-a trimis „robii”. Da, puneți-vă ochelarii și citiți. Nu scrie „robii”, ci spune că Dumnezeu Și-a trimis „robul” și I-a spus să „îi silească” să intre la nuntă, astfel încât casa să I se umple de oaspeți. Și nu există aici în biserică în seara aceasta vreun bărbat sau femeie sau în orice altă biserică din lume, care să fi ajuns să stea la masa nunții Mielului dacă nu ar fi fost silit să intre, silit de Dumnezeu.

Bine-bine, poți spune, ce înseamnă totuși „silit”? Înseamnă asta – că Dumnezeu a trebuit să înlăture împotrivirea VOINȚEI tale, a trebuit să dea la o parte rezistența inimii tale, a trebuit să dea la o parte dragostea ta de plăceri care era mai mare decât dragostea de Dumnezeu, dragostea ta pentru lucrurile acestei lumi, care era mai mare decât dragostea pentru Hristos. Înseamnă că Dumnezeu a trebuit să Își pună la lucru puterea Sa și să te tragă înăuntru; și dacă oricine dintre noi ar ști câtuși de puțină greacă sau ar avea la îndemână o Concordanță Strong, ar fi atent la verbul grecesc pentru a „atrage” din Ioan 6:44, „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis”. Are sensul de „folosire a forței”. Are sensul de a trage cu forța. Nu există nici măcar un singur învățat grec pe pământ care să poată nega ceea ce am spus – adică să contrazică folosindu-se de dovezi. Este același cuvânt grecesc folosit în Ioan 21 când ucenicii au tras la mal năvodul plin de pești. Ei au fost nevoiți să își folosească toată puterea, pentru că năvodul era plin de pești. Trebuiau să îl TRAGĂ după ei. Da, prietene, și exact așa ai fost adus tu la Hristos. Se poate să nu fi fost conștient de lucrul acesta, poate că în sinea ta nu ai știut exact ce se întâmpla atunci, dar oricare dintre noi a fost cândva un rebel împotriva lui Dumnezeu, războindu-se cu Hristos, împotrivindu-se Duhului Său Sfânt, și de aceea Dumnezeu a trebuit să Își pună la lucru puterea Sa extraordinară și să învingă acea împotrivire și să ne aducă pe genunchi; și dacă vreunul din voi aveți vreo obiecție privind acest limbaj dur, eu sunt aici să vă spun că nu credeți în învățătura acestei Cărți cu privire la depravarea totală a omului.

Omul este pierdut, omul este mort în nelegiuirile și păcatele lui prin natura sa. Ascultați, aici nu este vorba doar că omul este bolnav și că are nevoie de ceva medicamente; nu este vorba că omul este un pic ignorant și că are nevoie să fie informat; nu este vorba că el ar fi slab și ar avea nevoie de un pic de încurajare: nu, ci omul este mort, mort în nelegiuiri și păcate, și numai puterea cea mare din cer poate vreodată să îl învieze și să îl aducă de la moarte la viață. Aceasta este Evanghelia în care cred eu, și eu nu predic Evanghelia pentru că eu aș crede că păcătosul ar avea vreo putere în sine să răspundă la ea. Bine-bine, ați putea spune, atunci la ce mai este de folos să predici Evanghelia, dacă oamenii sunt morți? De ce să mai predici? Vă voi spune imediat. Ascultați! Ni se spune despre un om cu o mână uscată, paralizată, căruia Hristos îi spune, „Întinde-ți mâna!” Era singurul lucru pe care omul acela nu-l putea face! Hristos i-a spus să facă un lucru care era imposibil pentru el. Ei bine, veți spune, de ce i-a spus Hristos să își întindă mâna? Pentru că puterea divină a mers odată cu cuvintele acelea care i-au fost poruncite! Puterea dumnezeiască l-a făcut capabil să își întindă mâna. Omul acela nu putea face asta de la el însuși. Dacă credeți că el ar fi putut, sunteți candidații ideali pentru azilul de lunatici, oricine ați fi. Orice persoană de aici care crede că acel om era capabil să își întindă mâna aceea paralizată prin orice efort al voinței sale este tocmai bun de dus la spitalul de nebuni! Cum să se miște o mână paralizată?

Acum o să vă mai dau un exemplu și mai convingător decât acesta. Aveți nevoie de lucruri serioase azi, de ceva zdravăn, nu de apă de ploaie; aveți nevoie de hrană tare, dacă vreți să ajungeți vreodată să creșteți și să deveniți puternici în Domnul și în puterea tăriei Lui. Ni se spune despre un om care era mort, fusese îngropat, iar trupul lui deja începuse să putrezească încât deja mirosea greu. Iată-l pe omul acela în mormânt, și Cineva a venit la mormântul lui și a spus, „Lazăre, vino afară”. Și dacă acel Cineva ar fi fost oricine altul decât Dumnezeu Însuși, arătat în trup, acel om ar fi rămas acolo și ar fi strigat degeaba până azi, „Vino afară”. La ce era de folos cuiva să spună unui mort să iasă afară? La nimic, doar dacă nu cumva Cel care spunea acele cuvinte avea și puterea să facă ca ele să se și împlinească.

Dragilor, eu predic Evanghelia păcătoșilor nu pentru că aș crede că păcătosul are vreo putere în el însuși să răspundă Evangheliei. Nu, nu cred că vreun păcătos ar avea cea mai mică fărâmă de capacitate în el de a răspunde. Dar Hristos a spus, „cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață”, și prin harul lui Dumnezeu, eu merg înainte predicând acest Cuvânt, pentru că este un cuvânt cu putere, un cuvânt cu duh și cu viață. Puterea nu se găsește în păcătos, ci se găsește în Cuvânt, când Dumnezeu Duhul Sfânt găsește plăcut să îl folosească. Și, dragilor, spun lucrul acesta cu toată reverența; dacă Dumnezeu mi-ar spune în această Carte să merg și să predic copacilor, m-aș duce! Da, Doamne! Dumnezeu i-a spus cândva unuia din slujitorii Lui să meargă și să predice oaselor moarte și el s-a dus. Mă întreb dacă voi v-ați fi dus! Da, și acest lucru are o aplicație pentru noi astăzi și o interpretare profetică pentru viitor.

2. PREDICAȚI EVANGHELIA ORICĂREI FĂPTURI. 

Acum se ridică aceeași întrebare, de ce trebuie să mergem noi să predicăm Evanghelia oricărei făpturi, dacă Dumnezeu a ales un anume număr de persoane care să fie mântuite? Motivul este acesta – pentru că Dumnezeu ne-a poruncit să facem așa. Bine-bine, dar vei spune, nu mi se pare logic. Dar părerea ta n-are nimic de-a face cu porunca Lui; treaba ta este să te supui lui Dumnezeu și nu să argumentezi împotriva Lui. Dumnezeu ne poruncește să predicăm Evanghelia fiecărei făpturi, și asta înseamnă exact ceea ce auziți – fiecărei făpturi – și este un lucru serios. Fiecare creștin de aici din seara aceasta va răspunde înaintea lui Hristos de ce nu a făcut tot ce i-a stat în putere ca Evanghelia să ajungă la orice făptură! Da, eu cred în misiune – probabil mai puternic decât majoritatea dintre voi, și dacă v-am predicat despre misiune, probabil că v-am spus lucruri mai greu de suportat decât știați anterior. Majoritatea covârșitoare a copiilor lui Dumnezeu care pretind că ei cred în misiune se joacă doar de-a misiunea. Vreau să spun cu tărie că denominațiile noastre evanghelice de astăzi se joacă doar de-a misiunea, și atâta tot. Dragilor, asta se întâmplă când aproape jumătate din rasa omenească este în beznă – gândiți-vă la asta! – în acest secol 20, când călătoriile sunt atât de ușor de făcut și atât de ieftine, când avem Bibliile tipărite în aproape orice limbă de pe pământ, și pe când noi stăm aici în seara asta, dincolo există aproape jumătate din omenire care încă nu a auzit de Hristos, iar noi vom avea de dat socoteală înaintea lui Hristos pentru aceasta! Și tu, și eu. O, da, cred în responsabilitatea omului. Nu cred în „libertatea” omului, dar cred în responsabilitatea lui, și cred și în responsabilitatea creștinului într-un sens dublu; fiecare dintre noi cei de aici va trebui să stea înaintea lui Hristos, și să privească în acei ochi care sunt ca o flacără arzătoare, iar El ne va spune, „v-am încredințat Evanghelia Mea. Vi s-a dat vouă ca un lucru „încredințat” (vezi 1 Tes. 2:4). Iar celor cărora li se încredințează anumite lucruri, li se cere ca ei să fie credincioși în utilizarea lor.

O, prietenii mei, ne jucăm cu aceste lucruri. Încă n-am început să ne luăm credința în serios, niciunul din noi. Pretindem că noi credem în revenirea lui Hristos, și spunem că noi credem că singurul motiv pentru care Hristos încă nu S-a întors încă este acela că Biserica Sa, Trupul Său, nu este completă. Credem că atunci când Trupul Său va fi complet, El Se va întoarce. Și este adevărat, dragilor, că „trupul” Său nu va fi complet niciodată până când ultimul din aleșii Lui va fi chemat, dar aleșii Lui sunt chemați din lume prin predicarea Evangheliei în puterea Duhului Sfânt. Iar dacă ești cu adevărat nerăbdător ca revenirea lui Hristos să fie cât mai curând, atunci ai face bine să fii mai conștient de responsabilitatea ta de a duce Evanghelia la cei pierduți!

Cuvântul lui Hristos, și este Cuvântul Lui pentru noi, este acesta „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia”. El nu spune „trimiteți-i pe alții”. El spune „Mergeți”, iar tu va trebui să răspunzi înaintea lui Hristos pentru că nu te-ai dus! Bine, vei spune, vrei să spui cu asta că fiecare dintre noi cei de aici din seara aceasta trebuie să plecăm în misiune? Nu, n-am spus asta. Nu sunt eu judecătorul oamenilor. Mulți dintre cei de aici aveți motive pentru care nu v-ați dus și care vor fi acceptate de Hristos. Pentru că El v-a dat de lucru aici unde vă aflați. V-a dat ceva anume de făcut aici. V-a dat responsabilități aici, dar fiecare creștin care poate să meargă și nu se duce, va trebui să dea socoteală înaintea lui Hristos pentru asta.

„Mergeți în toată lumea”. Bine, dar unde să merg, vei spune? O, asta se rezolvă foarte ușor. Ușor, zici? Da, este foarte ușor. Nu este nimic mai ușor în această lume decât să știi unde să îți începi lucrarea misionară. Ai răspunsul în primul capitol din Faptele Apostolilor, în versetul 8: „Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim [adică în orașul în care ei se găseau], în toată Iudea [în județul respectiv], în Samaria [în județul vecin], și până la marginile pământului”. Dacă vrei să începi lucrarea misionară, trebuie să o începi în orașul tău, în localitatea ta; și dragilor, dacă nu sunteți interesați de mântuirea chinezilor din București, atunci sigur nu veți fi interesați nici de mântuirea chinezilor din China, și doar vă prostiți pe voi înșivă gândindu-vă că vă pasă de ei! O, cred că spun lucrurilor pe nume în seara asta. Dacă ești preocupat de soarta sufletelor chinezilor din China, atunci vei fi la fel de preocupat de soarta chinezilor de aici din București; și mă întreb câți dintre noi în seara aceasta au făcut vreun efort să ajungă cu Evanghelia la chinezii din București! V-ați întrebat asta? Mă întreb câți ați trecut pe la librăria creștină din oraș și ați întrebat pe vânzătorul de acolo, „Aveți cumva Noi Testamente în limba chineză, sau aveți cumva exemplare din Evanghelia lui Ioan în chineză? Cât ar costa o sută de exemplare? Dar vreo douăzeci?” Mă întreb câți dintre voi ați cumpărat o mie sau o sută de exemplare, și apoi să mergeți pe la casele din cartierul chinezesc și să spuneți, „Prietene, iată un mic dar din partea mea care va face mult bine sufletului tău dacă îl vei citi?”

Ah, dragilor, ne jucăm de-a misiunea, este doar o farsă, asta e tot ce facem! „Mergeți” este prima poruncă. Unde să merg? La cei din jurul meu în primul rând. Cu ce să merg? Cu Evanghelia! Bine, vei spune, „Dar de ce trebuie să merg?” Pentru că Dumnezeu ți-a poruncit să mergi! „Da-da”, vei zice, „la ce folosește să fac asta dacă El a ales doar pe unii?” Pentru că acea Evanghelie este modalitatea pe care Dumnezeu o folosește pentru a chema la Sine pe cei aleși de El, iată de ce! Nici eu și nici tu, nimeni de pe pământ nu știe care oameni sunt aleșii lui Dumnezeu și care nu. Ei sunt răspândiți în toată lumea, și de aceea noi trebuie să predicăm Evanghelia oricărei făpturi, pentru ca ea să ajungă la cei pe care Dumnezeu i-a ales dintre toți oamenii.

Fragment dintr-o predică rostită la Sydney în decursul lucrării sale în Australia, în anii 1920.

DESPRE AUTOR

Arthur W. Pink (1886-1952) a fost păstor, predicator itinerant al Bibliei și autor de cărți creștine; s-a născut la Nottingham, Anglia