13 fraze evanghelistice care produc falși convertiți
13 fraze evanghelistice care produc falși convertiți
13 fraze evanghelistice care produc falși convertiți
de Todd Friel
Astăzi, bisericile au dispute pe subiectul cărei culori să aibă covorul de la intrare, pe marginea îmbunătățirii aspectului clădirii și mai ales pe marginea modului de cheltuire a bugetului. Între timp, membrii bisericii sunt pe drumul pierzării în Iad.
A.W. Tozer a spus: “Opinia mea este că zeci de mii, dacă nu chiar milioane de oameni au trecut prin experiența convertirii într-o modalitate religioasă fără fond, așa încât ei în realitate nu sunt mântuiți”.
D. James Kennedy a concluzionat: “Majoritatea covârșitoare a membrilor bisericilor din America zilelor noastre nu sunt creștini autentici. Spun aceasta cu toată responsabilitatea și mă bazez aici pe observarea comportamentului a mii de oameni timp de 24 de ani de slujire ca păstor”.
Prietene, dezbatem prea mult pentru lucruri prea mărunte. Pot să sugerez că, de fapt, noi am pierdut din vedere cel mai important lucru dintre toate, și anume “Ce este mântuirea”? Teologia mă învață că mântuirea începe când un om se pocăiește și își pune credința în Isus Hristos (Faptele Apostolilor 20:21).
Aș vrea să prezint în cele ce urmează 13 feluri prin care s-a ajuns să redefinim modul cum o persoană devine un convertit autentic. S-a întâmplat acest lucru în mod intenționat? Cu siguranță că nu. Pur și simplu am creat expresii-șablon care dau impresia adevărului din Scriptură, dar ele sunt atât de interpretabile, încât mai degrabă conduc oamenii către convertiri false.
Iată-le:
1. „Fă-L pe Isus Domn și Mântuitor!” Nu putem noi să Îl facem pe Isus Domnul și Mântuitorul nostru, pentru că El este oricum Domn și Mântuitor. Noi suntem cei care trăim în răzvrătire față de El și El ne poruncește să ne pocăim și să credem în El.
2. „Cheamă-L pe Isus in inima ta!” Vine Isus în inimile noastre? Da, sigur. Dar întrebarea este: “Cum intră El în inima omului?” Acest lucru nu se întâmplă cerându-I să intre; ci prin pocăință și credință.
3. „Crede doar în Isus și vei fi mântuit!” Avem o problemă aici: și demonii cred și ei se îngrozesc. Noi însă avem nevoie de pocăință și de credință.
4. „Ai in inimă un gol în formă de Dumnezeu pe care doar Isus îl poate umple.” De departe avem mai mult decât un gol care necesită a fi umplut așa încât să ne simțim compleți – avem o inimă plină de păcate, stricată și deznădăjduit de înșelătoare, care are nevoie de curățare. Pocăința și credința folosesc ca instrument sângele Mielului pentru a face curățarea.
5. „Acceptă-L pe Isus!” Wow… Noi trebuie să Îl acceptăm pe Isus? Cred că asta este tocmai pe dos. Noi avem nevoie ca Iisus să ne accepte pe noi – și El o va face, dacă noi ne pocăim și credem în El.
6. „Fă o decizie pentru Hristos!” Regenerarea prin decizie îl pune pe om la cârma “corabiei mântuirii”. Dar atunci când ne pocăim și credem în Hristos, Isus devine Cel care stăpânește “cârma corabiei mântuirii”….și aceasta înseamnă că El conduce și El poruncește.
7. „Este ușor – doar crede!” În timp ce formula teoretică a pocăinței și credinței poate să dea impresia de simplitate, totuși o supunere completă în pocăință a eului unei persoane poate fi oricum, numai ușoară nu. Este foarte dificilă și grea.
8. „Dumnezeu te iubește, și are un plan minunat pentru viața ta.” Prin contrast, singurele promisiuni pe care le poate căpăta un convertit autentic sunt încercările, ispitele și persecuția. Dacă asta s-ar înțelege prin “plan minunat”, bine. Altfel, Isus le poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască și să creadă în Domnul Isus.
9. „Vino la Isus așa cum ești!” Chiar ar trebui să venim la Isus așa, păcătoși cum suntem, dar El așteaptă de asemenea ca venirea aceasta să se facă având o inima frântă și un duh zdrobit, demonstrând pocăința și credința.
10. „Vino la Isus, și vei primi iertarea de păcate și _____________!” (pune în acest spațiu oricare din cuvintele: bunăstare, sănătate, înțelegere în căsnicie și familie etc.). Isus nu a promis că va reface căsniciile sau familiile celor care Îl vor urma; dimpotrivă, El a spus că familiile îi vor dușmăni pe membrii familiei care se pocăiesc și cred în El.
11. „Vino la Isus, și vei experimenta dragoste, bucurie și pace!” Primim noi darurile Duhului Sfânt după convertire? Da. Numai că, dacă venim la Isus în primul rând pentru aceste daruri, nu pentru Cel care le dăruiește, nu vom primi nici darurile, nici pe El.
12. „Isus este tot ce îți lipsește.” Nu, nu poate fi adevărat… Dumnezeul întregului Univers nu este piesa care lipsește, ci El cere să fie centrul vieților noastre, atunci când noi ne pocăim și credem în El.
13. „Isus este mai bun decat faima și banii.” Această idee este pur și simplu o insultă. A spune că Isus este mai bun decât banii este ca și cum ai spune că o cină splendidă cu grătar este mai bună decât a mânca un munte de bălegar. El ne cere compasiune și noi Îl banalizăm pe însuși Fiul lui Dumnezeu. În loc să facem acest lucru, ar trebui să îi îndreptăm pe oameni la pocăință și credință, în atitudine de umilință înaintea lui Dumnezeu.
Daca aș bate la ușa ta cu o canistră de suc de fructe și o rolă de prosoape de hârtie și m-aș oferi să îți fac schimbul de ulei la mașină, sigur că ai refuza uitându-te strâmb și spunând: “Nu, mulțumesc”. Așadar, dacă n-am permite nimănui să ne facă praf mașinile folosind instrumente și metode greșite, de ce am permite ca Evanghelia să fie prezentată în modalități atât de ambigui precum cele de mai sus.
I-ai permite unui doctor să îți opereze copilul de apendicită câtă vreme copilul nu ar prezenta niciun fel de simptome ale apendicitei? Și mântuirea omului este de departe cu mult mai importantă decât un apendice.
Te implor să analizezi felul în care mărturisești Evanghelia. Fiecare dintre noi știm despre ce vorbim atunci când utilizăm aceste fraze, dar te-ai întrebat ce înțeleg cei neregenerați când le aud? Este posibil să avem astăzi atât de mulți care “cad de la credința” tocmai pentru că, de fapt, ei nu au ajuns niciodată la credință? Se întâmplă acest lucru pentru că niciodată nu le-ai spus că trebuie să se pocăiască de păcatele lor și să creadă în Hristos?
Dacă suntem deschiși întotdeauna să dezbatem pe tema covorului de la intrarea în biserică, nu crezi că ar trebui să fim mult mai preocupați de un aspect al credinței noastre care are consecințe eterne?